RSS Feed

iubirea pieptănată și iubirea vâlvoi

vezi toate articolele de
02 Jun 2010 la 11:42 8 comentarii 785 vizualizari.

Herta Müller (care are o scriitură migălită la sânge, semiotic vorbind, cel puțin în Animalul inimii și în Regele se-nclină și ucide) spune la un moment dat că iubirea cea mai vie crește “ca dinții copiilor, ca părul, ca unghiile”. Reiese că este vorba despre o iubire care crește fără țarc, fără granițe, cu părul vâlvoi, nepieptănat ori chiar cu unghiile murdare și netăiate, nearanjate. Există, prin urmare, iubirea disciplinată, cuminte, ascultătoare, tunsă, pieptănată, și, pe de altă parte, iubirea neascultătoare, nepieptănată, netunsă, indisciplinată. Nu știu dacă ele trebuie despărțite atât de radical, fiindcă amândouă pot fi blestemate și binecuvântate în felul lor. Lucrurile stau mai degrabă hibrid în viață și în cărți. Chiar și în cea mai cuminte iubire și tot există un grăunte de nebunie. Chiar și în cea mai necuminte iubire și tot există un grăunte de înțelepciune și rigoare. Cât despre splendori și întunecimi, cum spuneam deja, ele există și într-una, și într-alta. Aș putea da și cu banul, la noroc, ca să decidă sentențios hazardul în locul meu.

Părul și unghiile le cresc întrucâtva învălmășit chiar și morților. Nu și dinții – aceștia nu mai cresc deloc. Dar despre cei morți știm preabine că ei nu mai au cum să iubească. În schimb pot să fie iubiți cumplit, uneori.

Text publicat pe MesmeeaCuttita’s Blog

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



8 comments
  • 1

    primul….

    alt raul de la hoyya
    2010-06-02 11:53:31 | Raporteaza
  • 2

    Da; nu cumplit, asta trece…ci doar in liniste, continuu, consecvent.

  • 3

    Aceasta creatura a fost in comisia pentru examnele de licenta la juran, cand am dat si eu. Toata sustinerea a vorbit cu un alt “academician”, Maxim Danciu, pana cand, jenat, indrumatorul meu i-a rugat sa incerce macar sa ma asculte. M-a privit cu dispret cateva secunde, apoi a iesit din sala. Toti colegii au patiti la fel, nici nu-i baga in seama.

  • 4

    marian, iti dai seama, sper, ca interventia ta spune mai multe lucruri triste despre tine decat despre ‘creatura’ in discutia.

  • 5

    @raul de la hoyya: Tu chiar nu ai ce face ? Nu sunt rautacios dar ….

  • 6

    Marian #3, Şi până la urmă !?

    Hai că-ţi povestesc şi eu un caz similar !

  • 7

    ce kkt…

  • 8

    Speran sa cititi in timp util, va rog sa incercati sa mediatizati, si poate reusim ceva, adica sa nu fie omorata!

    LA MULTI ANI! pentru 17 August!

    Se poate face ceva, in sensul megamediatizarii si luarii de pozitie a cat mai multe organizatii de tot felul, pentru ca aceasta Femeie sa nu fie omorata/lapidata?!…

    libertatea.ro/s../

    Sa i se dea drumul sa emigreze unde vrea ea! Acolo, si daca e crutata, risca “sa pateasca ceva!”…

    Va pot ruga pe toti care cititi sa dati MEGA FORWARD, in toate directiile si in toate limbile, ca sa nu moara?!

    VA ROG DIN SUFLET!!

    Daca DANIEL RADUTA a fost salvat, hai sa o salvam si pe aceasta FEMEIE!

    APEL DIN TIMISOARA, TREZESTE DOAMNE TARA!

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. Căsătorită cu scriitorul Corin Braga. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză. A publicat șapte cărți de poezie (dintre care amintim Oceanul Schizoidian, Veneția cu vene violete, Kore-Persefona, Coma), cinci cărți de proză (dintre care amintim Tricephalos, Nebulon, Nașterea dorințelor lichide) și șase cărți de eseu.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!